Cui se adresează serviciile noastre ?
În funcție de măsurile tehnico-organizatorice, condiţiile de asigurare a intervenţiei şi mijloacele de apărare împotriva incendiilor specificate în scenariul de securitate la incendiu şi în conformitate cu prevederile Normativului de siguranţă la foc a construcţiilor, indicativ P118-99, în situaţiile enumerate mai jos se impune funcționarea unui serviciul pentru situaţii de urgenţă:
- De regulă, construcţiile civile (publice) vor avea constituite servicii de pompieri civili atunci când capacitatea maximă simultană depăşeşte 500 de persoane, precum și atunci când mijloacele de stingere a incendiilor, cu care sunt echipate, nu sunt cu acţionare automată;
- Clădirile civile (publice), echipate cu instalații automate de semnalizare şi stingere a incendiilor, vor avea constituite servicii de pompieri care să asigure numai supravegherea şi acţionarea instalaţiilor specifice;
- Clădirile foarte înalte vor avea constituite servicii de pompieri, corespunzător echipate și dotate, dispuse, pe cât posibil, în apropierea unui acces de la nivelul terenului;
- De regulă, construcţiile sau grupurile de construcţii de producţie şi/sau depozitare vor avea constituite servicii de pompieri când aria desfășurată totală este mai mare de 5.000 m² şi categoriile A, B şi C (BE3a,b şi BE2) de pericol de incendiu reprezintă peste 50%. Beneficiarii pot stabili constituirea serviciului de pompieri și la arii desfășurate mai mici.
Ce vă oferim ?
Asigurăm, 24 de ore din 24 de ore, intervenţia pentru stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor si protecţia persoanelor şi a bunurilor materiale periclitate de incendii sau alte situaţii de urgenţă;
- Asigurăm prevenirea incendiilor prin compartimentul specializat de prevenire;
- Asigurăm supravegherea verificării instalaţiilor speciale;
- Efectuăm exerciţii şi aplicaţii practice de stingere a incendiilor prin implicarea directă a personalului angajat al societăţii beneficiare;
- Organizăm şi efectuăm exerciţii şi aplicaţii de alarmare şi intervenţie pentru stingerea incendiilor, precum şi pentru înlăturarea urmărilor posibile ale situaţiilor de urgenţă, catastrofelor şi calamităţilor naturale;
- Personalul operativ este reprezentat de pompieri civili şi specialişti pentru situaţii de urgenţă care: dețin certificat de calificare corespunzător postului pe care îl ocupă, eliberat de IGSU sau de formatori autorizaţi;
- Sunt instruiţi prin cursuri specializate furnizate de către I.S.U. Sibiu sau de către Organizaţia de Cruce Roşie din România pentru acordarea primului ajutor;
- Sunt instruiţi şi atestaţi pentru folosirea echipamentului de intervenție din dotare.
- Baza materială este asigurată de echipamente moderne, care asigură pompierilor un acces facil în clădiri înalte sau la nivelul solului, o deplasare rapidă şi o intervenţie eficientă.
- Serviciul Privat pentru Situaţii de urgenţă PRIVAT POMPIERI COMPANY are în dotare:
- Autospecială de stins incendii cu apă şi spumă marca IVECO MAGIRUS, cu o capacitate de 5.000 l apa si 500 l spumogen;
- Autospecială de stins incendii cu apă şi spumă marca IVECO MAGIRUS, cu o capacitate de 2.500 l apa;
- Autoscara marca MAGIRUS, de 30 m, pentru stingerea incendiilor la înălţime şi salvarea persoanelor de la înălţime;
- Ambulanţă marca FORD TRANSIT, tip B1, B2, pentru acordarea primului ajutor si transportul eventualelor victime la spital;
- Motopompă MAGIRUS folosită pentru stingerea incendiilor sau absorbţia apei din zone inundate, cu capacitate de 2.500 l/min.;
- Echipament specific de intervenţie şi accesorii specifice.